Februarie

În numărul din februarie Péter István, preot reformat din Cluj, semnează editorialul intitulat „Eldurvuló vicc” („Se-ngroașă gluma”). Autorul își așterne câteva gânduri vizavi de atacul terorist împotriva redacției revistei satirice „Charlie Hebdo”, din Paris, atac soldat cu mai mulți morți și răniți. Peter Istvan reamintește rezoluția de la 13 ianuarie 1568, de Turda, prin care, în premieră mondială, în Transilvania se declara libertatea deplină a tuturor confesiunilor religioase, precum și faptul că nimeni nu poate fi atacat sau batjocorit din cauza convingerilor sale religioase. „Eu nu pot interpreta disputa de le Paris, pentru că aceasta nu este lumea mea, nu este disputa mea. În lumea mea, din Transilvania, prietenul meu preot catolic îmi sfințește casa la început de an, prietenul meu, preotul ortodox mă sună la 31 octombrie, și-mi urează toate cele bune cu ocazia aniversării protestantismului, iar prietenul meu evreu îmi urează Crăciun fericit. Iar cu prietenul meu ateu nu ne-njurăm reciproc din cauza convingerilor noastre” – punctează Péter István.

În cadrul rubricii „Közösség” („Comunitate”) istoricul orădean Fleisz János semnează un articol, intitulat „Hagyomány és civil építkezés” („Tradiție și comunitate civilă”). În acest material autorul ne prezintă activitatea depusă, în cei 15 ani de existență, de către Uniunea Organizațiilor Civile din Oradea și Județul Bihor. În cadrul aceleiași rubrici Vass Tibor, inginer constructor la Kiev, relatează pe larg despre viața și activitatea culturală a micii comunități maghiare din capitala Ucrainei. Aflăm astfel amănunte despre inițiativa unui mic grup de intelectuali – detașați prin anii 1980, de către autoritățile sovietice comuniste ale vremii din locurile de baștină (Transcarpatia sau Ucraina Carpatică) în Kiev și împrejurimi –, pentru fondarea unei asociații culturale maghiare, ceea ce s-a și înfăptuit, la data de 17 decembrie 1989. De atunci și până astăzi societatea culturală a maghiarilor din Kiev, având drept scop păstrarea limbii, a culturii și a identității, împreună cu autoritățile locale ucrainene, precum și cu concursul Consulatului General al Ungariei de la Kiev, au realizat foarte multe evenimente culturale, la data de 1 iunie 1998 inaugurând și Casa Maghiarilor din Kiev, în cadrul căreia funcționează și o mică bibliotecă maghiară. În cadrul nenumăratelor evenimente, organizate de asociația culturală maghiară din Kiev, se numără și unele marcante, precum comemorarea concertelor, de multe ori caritative, date de către celebrul muzician și compozitor maghiar Liszt Ferenc, precum și înălțarea și dezvelirea unui monument pe locul numit și astăzi Dealul Maghiarilor, în memoria maghiarilor, stabiliți o vreme prin anii 800 d. H., prin împrejurimile Kievului.

În cadrul rubricii „Színpad” („Scenă”) Kata Kisó Palocsay, asistent universitar din Cluj, continuă serialul său, intitulat „Bábszínház az egész világ” („Lumea întreagă e un teatru de păpuşi”), ajuns la nr. 11.

În cadrul rubricii „Nyitott szemmel” („La taifas”) actorul clujean Róbert Laczkó Vass semnează primul episod din serialul său de convorbiri, organizate în cadrul seratelor de la Casa Memorială „Györkös Mányi Albert”, din Cluj. În acest episod, intitulat „Amerika Janus-arca” („Fața Janus a Americii”) actorul clujean stă de vorbă cu profesoara Hantz-Lám Irén și cu juristul Somai László József, ambii din Cluj, reveniți nu de mult din scurtele lor pelerinaje prin Statele Unite ale Americii. Cei doi interlocutori povestesc despre ceea ce au crezut că vor vedea și ceea ce au văzut de fapt în scurta perioadă petrecută în America.

În cadrul rubricii „Enciklopédia” („Enciclopedia”) istoricul și academicianul Egyed Ákos, din Cluj semnează un articol intitulat „Gábor Áron szerepe Háromszék önvédelmi harcában 1848-49-ben” („Rolul lui Gábor Áron în luptele de autoapărare ale județului Trei Scaune, în timpul revoluției din 1848-49”). În acest material autorul prezintă pe scurt activitatea celebrului meșter secui Gábor Áron, care în toamna anului 1848 a turnat, la furnalul de le Bodvaj, din vecinătatea celor două sate covăsnene Bățanii Mici și Herculian, primele tunuri ale trupelor secuiești. Din acest material reiese și faptul că, după ocuparea vremelnică a zonei, adică a micii regiuni, numite „Erdővidék” („Ținutul Pădurii”, sau mai recent „Bazinul Baraoltului”), Gábor Áron a fost nevoit să-și mute atelierul la Târgu Secuiesc, unde, în cadrul atelierului meșterului Turóczi Mózes, s-au turnat mai mult de 60 de tunuri, fabricându-se totodată și ghiulele și praf de pușcă. Cu ajutorul acestui arsenal revoluționarii secui și-au apărat cu dârzenie glia strămoșească, împotriva trupelor cotropitoare austriece și țariste, din timpul revoluției de la 1848-49.

În cadrul rubricii „Könyvesház” („Casa cu cărţi”), istoricul literar, lector universitar Vallasek Júlia, din Cluj, semnează recenzia cărții intitulate „Milyen színű a valószínű?” „(Ce culoare are probabilul?”), o culegere cu unele întrebări și spuse trăsnite ale copilașilor de 2-4 ani.

În cadrul rubricii „Tudomány” („Știință”) doctorandul clujean Serestély Zalán semnează un interviu realizat cu istoricul literar clujean, Gábor Csilla, interviu în cadrul căruia este vorba despre interdisciplinaritatea mai multor domenii de știință. În cadrul aceleiași rubrici istoricul cultural budapestan Sas Péter publică scrisoarea filosofului, sociologului și profesorului universitar Somló Bódog (1873–1920), adresată avocatului și jurnalistului clujean Várady Aurél (1868–1931).

Coperta din faţă a revistei este ilustrată cu un instantaneu realizat de către Hatházi András. Pe coperta din spate se poate vedea unicul tun, cunoscut până acum, turnat de către meșterul secui Gábor Áron. Fotografia poartă semnătura fotoreporterului Albert Levente. Celelalte fotografii și ilustrații ale revistei au fost realizate de către Vass Tibor, Hatházi András, Molnár Ferenc, Somai László József, Albert Levente și Sipos László.